Despre noi

Observăm cu dezamăgire cum raioanele BIO din supermarket-uri sunt pline de produse fără gust, la prețuri exagerat de mari. Calitatea lor nu se deosebește foarte mult de cea a produselor comune, în plus, într-o lume unde corupția și goana după bani depășesc cu mult onestitatea, este foarte greu să verificăm autenticitatea lor.

Ferma ecoGospodăria este un proiect de familie, încă în stadiu incipient, cu planuri ample de viitor. Am început prin colectarea de semințe de legume vechi, tradiționale, pe care ani la rând le-am cultivat într-o grădină modestă, dar îngrijită. Actualele soiuri de legume sunt foarte bine aclimatizate și ne dăruiesc o recoltă mulțumitoare, dar de o calitate superioară. Utilizăm doar îngrăsăminte naturale precum gunoiul de grajd, decocții din plante medicinale și nutritive, resturi vegetale etc. Tratamentele sunt exclusiv pe bază de plante medicinale sau din produse organice (lapte, oțet, insecte zdrobite etc.).

În primul rând încercăm să promovăm ideea unei alimentații sănătoase, cât mai pure și lipsită de chimicale. Ne străduim din răsputeri să educăm părinții și copiii să se întoarcă pe drumul natural și să evite artificialitatea. În al doilea rând, pentru a supraviețui, deoarece aici avem parte de muncă non-stop, cu cheltuieli mari, dorim să comercializăm în stocuri limitate produse de o calitate specială clienților care apreciază cu adevărat viața. Cei care vor strâmba din nas la prețurile noastre sunt invitați cu drag să se alăture nouă, voluntari, în plin sezon, la munca de la fermă. Suntem convinși că după o astfel de experiență vor înțelege pe ce dau banii și dacă merită cu adevărat.

Suntem membri activi Eco Ruralis - În sprijinul țăranilor ecologici și tradiționali și promovăm un stil de viață sănătos pe blogul Sănătate fără doctor.